Relația om-albine-natură prin intermediul polenizării

 Ioana Alina Mihaela, profesor

În rândul cercetătorilor din toată lumea este cunoscută problema resurselor, aceste fiind din ce în ce mai puține, mai greu de accesat și obținute de costuri mai însemnate. O resursă vitală pentru om este mâncarea, aceasta este procurată din mediul înconjurător, respectiv din natură. Omul în prezent trebuie să facă eforturi pentru a putea obține în continuare bunurile de care are nevoie, întrucât în trecut a comis greșeli tehnologice ce au afectat definitiv resursele de tot felul de pe Terra.

Celebrul fizician german Albert Einstein, atrăgea acum mult timp un semnal de alarmă asupra importanței albinelor în cadrul vieții umane: ”dacă albinele ar dispărea de pe Terra, omenirea ar avea aceeaşi soartă în patru ani”. Din citatul anterior cercetătorul încearcă să ne expună importanța polenizării și a fecundațiilor pantelor, pentru obținerea de produse agricole, atât de necesare pentru supraviețuirea umană.

[Pentru ca plantele să rodească este necesar să se producă procesele de polenizare și fecundare. Prin polenizare se înțelege transportul grăunciorilor de polen de pe antere spre stigmatul florii, iar prin fecundare se produce contopirea grăunciorilor de polen (elemente sexuale bărbătești) cu ovule (elemente sexuale femeiești)][1, p. 132]

Procesul de polenizare al plantelor (procesul prin care polenul este transferat de pe stamine către stigmat, loc în care are loc germinarea) poate fi făcut în diverse moduri:  cu ajutorul aerului, a apei, a păsărilor sau a insectelor.

Prezenta lucrare va trata polenizarea entomofilă a plantelor, respective cea care se realizează prin intermediul insectelor, întrucât s-a demonstrate ca este cea mai uzuală modalitate de polenizare la majoritatea plantelor.

Insectele direct implicate sunt reprezentate în proporție de 10-25% de speciile de fluturi, muște, furnici, iar în proporție de 75-90% de către albinele melifere.

În trecut polenizarea se facea fără implicația prea mare a omului, întrucât existau albinele sălbatice. În prezent din păcate, ca efect negative al folosirii intensive a tratamentelor chimice administrate tuturor culturilor, albinele sălbatice au dispărut aproape complet, astfel că omul trebuie să devină apicultor, să se ocupe de creșterea albinelor, astfel încât acestea din urmă să-l ajute să își polenizeze și fecundeze cultura, pentru a putea obține roadele mult așteptate și atât de necesare pentru existența sa.

Polenizarea trebuie să înceapă de îndată ce plantele au început să înflorească, așezarea stupilor să fie făcută în apropierea culturii, împărțiți în grupuri mici, în funcție de necesarul de familii la hectar. În tabelul alăturat putem observa sporul de recoltă pe anumite tipuri de culture, precum și numărul de familii necesare la hectarul de cultură.

CULTURĂ

Livezi Floarea-soarelui Rapiță, muștar Lucernă

Trifoi, legume

Familii de albine

(număr/hectar)

2-3

1-2 2-3 8-10 3-4
Spor de recoltă (%) 50-60 30-50 20-30 50-60

200-300

Tabelul 1- Necesarul de familii de albine pentru diverse culturi [1, p. 134]

Trebuie să gândim economic în ceea ce privește sporul de recoltă, întrucât acesta vizează mai multe laturi: latura cantitativă a culturii, latura calitativă a produselor obținute (aici având posibilitatea să analizăm culoarea produselor finale, aspectul, gustul dar și valorile nutritive pe care le are). După cum bine se știe orice creștere a producției combinată cu o îmbunătățire a produselor generează încasări suplimentare ale producătorilor.

Pentru a se obține un spor de recoltă cât mai mare pe seama ajutorului primit din partea familiilor de albine nu trebuie să neglijăm modul de amplasare al familiilor de albine în jurul culturilor și perioada în care acestea trebuie să își desfășoare activitatea mult dorită, de către omul cultivator.

Polenizarea la cultura de floarea-soarelui trebuie să se facă atunci când floarea este deschisă în proporție de doar 5-7%, iar poziționarea stupiilor se face la o distanță medie de tarla, în zona în care s-a încheiat procesul de însămânțare a plantei uleioase.

În ciuda faptului că în pomicultură polenizarea se face în cadrul aceleiași plante, implicarea albinelor în acel proces contribuie la obținerea de producții însemnate cantitativ cât și calitativ. Familiile se amplasează în vecinătatea delimitării livezii și chiar din primele zile de înflorire.

Întrucât natura a început, din ce în ce mai fregvent, să își arate laturile negative, devastatoare, oamenii au început să își construiască solarii. Aceste construcții îi ajută pe agricultori să își protejeze culturile, însă problema polenizării se adâncește. Pentru rezolvarea acestui neajuns trebuie să se apeleze din nou la ajutorul albinelor melifere pentru a poleniza. Stupii sunt amplasați chiar în interiorul solarului, iar numărul diferă în funcție de  speciile cultivate.

Dacă anterior am tot vorbit despre plante ale căror producții erau consumate direct de către om, acum trebuie să vorbim despre plante ce au o producție destinată consumului animal, respective lucerna. Lucerna, ca și un furaj intens folosit în hrana animalelor, necesarul de familii de albine melifera diferă în funcție de soiul cultivat. Amplasarea familiilor diferă față de celălalte culturi, în cazul unor suprafețe mai mari de lucernă, familiile de albine se amplasează atât în lan cât și în perimetrul exterior culturii. Dacă există în jurul culturii de lucernă alte flori, din flora spontană sau din cele cultivate, polenizarea poate avea de suferit, automat înregistrându-se scăderi ale sporului de recoltă.

 Bibliografie

  1. ALEXANDRU Vasile, BARAC Ionel, MÂRZA Eugen, NICOLAIDE Nicolae, ȘERBAN Mihaela, Manualul Apicultorului, Ediția a IX-a, Editura LVS Crepuscul, Ploiești, 2007, p. 4-11, 89-140
  2. ȚIBEA Florica, Atlas școlar de Biologie, Ediția a IV-a, Editura Didactică și Peedagogică, București, 2006

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *