Comori ale naturii în incinta lăcașurilor de cult

Dumitru Mihail, profesor doctor
Săvescu Cornelia-Mariana, profesor, biologie, Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște

În zilele noastre a luat amploare turismul monahal, care a devenit tot mai important la un popor creștin, așa cum este poporul român. Prin practicarea acestui turism se valorifică bine frumusețile naturale ale locurilor, precum si istoria si cultura poporului român, se realizează o apropiere si mai mare de Dumnezeu, unde omul își găsește liniștea si echilibrul interior.

După 1989 lăcașurile de cult au căpătat mai multă independență, a crescut impresionant numărul lor si ș-au extins si diversificat activitățile acestora, ș-a trecut la refacerea unora vechi si la construcția altora noi. Aproape toate localitățile au cel puțin o biserică.

De-a lungul istoriei numeroase biserici si mănăstiri au avut de suferit de pe urma invaziilor popoarelor străine, de pe urma unor cataclisme (cutremure, incendii, inundații) si chiar în urma unor măsuri distructive luate de localnici, încât unele din acestea nu se mai găsesc pe hartă ca mănăstiri (ex. Gorgota – județul Dâmbovița, ctitorită în 1550 – 1552, sau cea cunoscută sub numele de Vornicu – Mărgineni, județul Dâmbovița, care datează din 10.09.1486), chiar au funcționat ca sedii de C.A.P., unități militare, scoli, penitenciare, etc.

Pe harta turistică cu ”Mănăstiri din România” (din 2015) sunt înregistrate 669 lăcașuri de cult, iar în lucrarea ”Ghidul mănăstirilor din România” (2016) sunt citate 714 mănăstiri și schituri. Aproape jumătate din acestea sunt construite si reabilitate după 1989, ca urmare a chemării lăuntrice pe care o are poporul român față de Dumnezeu, pentru darul de a exista pe acest Pământ. Nu puțini au fost domnitorii care au ctitorit biserici si mănăstiri în spațiul românesc: Stefan cel Mare, Vasile Lupu, Mircea cel Bătrân, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, etc.

Lăcașurile de cult reprezintă izvoare de lumină si căldură sufletească pentru credincioși, sunt răspândite în toate formele de relief, de la malul mării până la 2000 m altitudine (Schitul de la cota 2000 – jud. Argeș), sunt situate în locuri pitorești, atât la câmpie, cât si la deal si la munte, în insule, în depresiuni, dar si pe dealuri si stânci greu accesibile.

Viața noastră pe Pământ este o călătorie, iar drumul vieții noastre trebuie să treacă si prin vetrele de lumină, care pot să ne purifice.

Mănăstirile înmănunchează calitățile unui spațiu rupt din rai, de aceea sunt vizitate de tot mai mulți cetățeni, care admiră deopotrivă bisericile cu picturileinterioare si exterioare, colecțiile de cărți si de obiecte sfinte, construcțiile vechi din lemn, sărută sfintele moaște si se închină la icoanele făcătoare de minuni.

Așezămintele monahale sunt obiective cultural – religioase foarte căutate de cetățeni.

Marele nostru poet Mihai Eminescu spunea despre Mănăstirea Putna că este ”Ierusalimul românilor”.

Aici ne găsim si o parte a istoriei poporului român. Marii pictori ai vremurilor au realizat aici importante opere de artă: Pârvu Mutu, Gheorghe Tattarescu, Nicolae Grigorescu, Arsenie Boca, s.a.

Un rol deosebit în atragerea turiștilor spre aceste lăcașuri îl au si parcurile si grădinile din incinta acestora.

Lumea plantelor este deosebit de variată si bogată în taxoni, poziționată în aranjamente florale care mai de care mai atrăgătoare. În multe cazuri se întâlnesc si plante ornamentale din flora spontană: brândușe, campanule, floarea de colț, ghiocei, narcise, lăcrămioare, etc.

La Peștera Ialomiței (1560 m) se cultivă printre pietrele de calcar foarte bine floarea de colț (Leontopodium alpinum Cass.), clopoțeii (Campanula persicifolia L.), brândușa de primăvară (Crocus vernus (L) Hill.). Florii de colț îi stă bine în pajiștile alpine ale Carpaților dar si pe stâncăriile amenajate.

Turistul este întâmpinat la mănăstiri de multă verdeață si de multe flori. Aici plantele verzi reprezintă simbolul veșniciei, iar forma principală a plantelor ne arată legătura cu Universul.

Plantele erbacee sunt foarte frecvente si dau o frumusețe si un farmec deosebit locurilor: mușcate, begonii, petunii, regina nopții, cârciumărese, crăițe, ochiul boului, crini, lalele, narcise, flori de piatră, brumărele, gladiole, dalii, margarete, zorele, tufănele, s.a.

Mușcatele (Pelarganium sp.) sunt plante foarte iubite de români încât sunt nelipsite de la mănăstiri. Niciunde nu găsim mușcate mai frumoase decât la mănăstiri: Agapia, Aninoasa, Brădetu, Bic, Caraiman, Dealu, Putna, Surpatele, Troianu, Văratec, Viforâta, s.a.

Begoniile (Begonia sp.) sunt frecvente la: Bistrița Vâlcii, Lainici, Pissiota, etc., frumoasele Brugmansia arborea, Brugmansia aurea si Brugmansia la: Govora, Troianu, Văratec; daliile (Dahlia pinnata Cav.) la: Aninoasa,Surpatele, Prislop, Sâmbăta de Sus; Agave americana L. la: Ghighiu, Agapia, Aninoasa si multe altele.

Plantele lemnoase (arbori si arbuști) amintesc de istoria acestor lăcașuri, de anumite perioade – când s-au construit, când s-au reabilitat, când s-au pictat. La început au fost plantele spontane din zonă: stejarii (Quercus robur L.) – la mănăstirea Dintr-un Lemn, Sâmbăta de Sus, Trivale, Ghighiu, fagul (Fagus sylvatica) si carpenul (Carpinus betulus L.) la Sâmbăta de Sus, Prislop, Bunea, Bistrița, Hurezi, Arnota, Cetățuia, Sf. Ana, Sinaia, molidul (Picea abies L.).Karst, bradul (Abies alba Mill.), pinul (Pinus nigra Arn.) la Prislop, Putna, Sâmbăta de Sus, Sitaru, Ghighiu, Peștera, caraiman, Lespezi, Cota 1000, Lainici, s.a., salcâmul (Robinia pseudacacia L.) la Trocanu – Rm. Vâlcea, Dealu – Târgoviște, s.a., frasinul (Fraxinus excelsior L.) la: Mănăstirea Dintr-un Lemn, Frăsinei, Viforâta, teiul (Tilia tomentosa Monch.) – foarte comun, aproape în toate locațiile, plopul alb (Populus alba L.) – la Sitaru, Siliștea, Snagovului, etc.

În incinta mănăstirilor se conservă foarte bine exemplare seculare remarcabile (un adevărat patrimoniu natural excepțional): stejarii seculari de la Mănăstirea Dintr-un Lemn (județul Vâlcea) de circa 500 de ani si de 180 – 200 cm diametrul, cei de la Trivale (Pitești), Troianu (Rm. Vâlcea), Govora (Vâlcea), Sâmbăta de Sus (jud. Brașov); molizii de la Robaia, Lainici, Putna (Suceava), Prislop (Hunedoara), Viforâta (Dâmbovița), Sâmbăta de Sus, Rohia, Cota 1000; numeroase exemplare de tei argintiu – Troianu, Curtea de Argeș, Stelea (Târgoviște), Snagov, Căldărușani, Agapia, Ghighiu, Sitaru, Arnota, Pissiota, Bistrița; numeroase exemplare de castan (Aesculus hippocastanum L.) – Dealu, Prislop, Nucet, Curtea de Argeș, Căldărușani, Comana; laricele (Larix decidua Mill.) – Curtea de Argeș, Pissiota; molizii de la Schitul Lespezi (Comarnic), Cota 1000, Caraiman, Putna, Robaia, Prislop, Sâmbbăta de Sus; salcâmul boieresc (Sophora japonica L.) – 4 exemplare seculare la Troianu; liliacul (Syringa vulgaris L.) de la Mănăstirea Dintr-un Lemn (Vâlcea); salcâmul secular (Robinia pseudacacia L.) de la Troianu, Dealu; dudul alb (Morus alba L.) de la Căldărușani; magnoliile de circa 80 de ani de la Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Mănăstirea Cetățiua (jud. Argeș) este ridicată pe stânci la altitudinea de peste 700 m în aria rezervației Cheile de la Cetățeni, un loc deosebit de pitoresc unde se conservă: Fagus sylvatica, Fagus orientalis, Carpinus betulus, Betula pendula Roth, Pinus nigra, Larx decidua.

De ceva vreme se cultivă: Forsythia suspensa, Spiraea sp., Cotoneasler integurima, Pyracantha coccinea, Photimia serrulata, Berberis thunbergii, Kerria japonica, Thuja occidentalis, Thuja orientalis, Chamaecyparis sp., Pseudotsuga menziesii, Juniperus horizontalis, Thuja plicata, Cupressus sempervirens, Magnolia soulangeana, Magnolia grandiflora, Magnolia susan, tulipanul (Liriodendron tulipifera), arborele pagodelor (Ginkgo biloba) – la Sâmbăta de Sus, Clematis x jackmanii, Wlisteria sinensis – glicină, arborele Iudei (Cercis siliquastrum), oțelarul (Rhus typhina), Ilex aquifolium, Mahonia aquifolia, Budleia davidii, Lavandula angustifolia, Loniera japonica, Juglans regio, Abies nordmanniana, Paulovnia tomentosa, Acer japonicum, Acer palmatum, lămâița (Philladelphus coronarius, Salix matsudana f. Tortuosa.

CONCLUZII

Unele mănăstiri se află incluse în ariile protejate: Cetățuia, Bistrița Vâlcii, Sf. Ana Sinaia, Peștera, Snagov, s.a. unde se găsesc exemplare admirabile de fagi, molizi, brazi, carpeni, pini, mesteceni, larice si chiar tisa (la Sf. Ana Sinaia).

Numărul speciilor lemnoase ce se află în incinta lăcașurilor de cult e foarte mare (circa 300). Aici se găsesc si numeroase livezi de pomi fructiferi.

Prin grija deosebită a celor care viețuiesc acolo, unele mănăstiri au amenajat sere, plantații de pomi, de viță de vie, heleștee pentru creșterea peștilor (Slănic – Argeș), iar aleile de acces sunt o încântare.

Tendința este ca alături de comorile interioare din biserici să se realizeze si comorile exterioare reprezentate de parcuri, de spațiile verzi.

Considerăm că în viitor rolul spațiilor verzi din incinta lăcașurilor de cult va crește si mai mult contribuind la educația turiștilor.

 

BIBLIOGRAFIE

  1. CIOCIOI GH. Si colab., 2016, Ghidul mănăstirilor din România, ediția a IV-a, Editura Sophia, București.
  2. COANDĂ CORINA, RADU STELIAN, 2006, Arboretumul Simeria. Monografie. Editura Tehnică Silvică, București.
  3. COSMOIU LAURENȚIU, 2016, Marile pelerinaje din România, Lumea Credinței S.R.L., București.
  4. DUMITRU MIHAIL, SĂVESCU CORNELIA-MARIANA, 2014, Plantele lemnoase cultivate si parcurile din județul Dâmbovița, Editura Transversal, Târgoviște.
  5. VASILE MIHAI, 2005, Drumul spre mănăstiri, Ediția a X-a, Editura Uranus, București.
  6. Xxxx, Lumea Credinței, Magazin ilustrat, București.
  7. Xxxx, Mănăstiri din România, Harta turistică, Editura Grai, Târgu Mureș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.