NIȚOI-SPĂTARU ANDREEA MĂDĂLINA, informatician

În aceast articol imi propun să dezvolt un subiect destul de eterogen şi deopotrivă riscant dacă ţinem seama de „tărămul mişcător” al comunicării non-verbale. Nu doresc să surprind întregul spaţiu al comunicării non-verbale deoarece o atare analiză ar solicita  un efort documentar riguros şi consacrarea câtorva ani buni de studiu. Aria investigaţională s-a redus la surprinderea şi interpretarea unui ansamblu gestual compus din mişcările membrelor superioare (mâna,cotul,braţul) şi inferioare. De fapt s-a încercat o intrepretare practică a comportamentului uman.

  Procesul de comunicare cuprinde urmatoarele elemente:

1. Emitatorul, cel care elaboreaza mesajul.

2. Mesajul, este forma fizica in care emitatorul codifica informatia

3. Mijlocul de comunicare sau canalul de comunicare este drumul parcurs de mesaj dinspre emitator spre receptor.

4. Limbajul comunicarii poate fi verbal, non verbal şi paraverbal.

5. Receptorul este persoane care primeste mesajul

6. Contextul este foarte important pentru ca aceleasi cuvinte vor suna altfel intr-o clasă decat pe strada

Comunicarea în cadrul speciei umane a existat iniţial ca un comportament indispensabil îndeplinirii funcţiilor vitale: hrană, reproducere, securitate. Procesul s-a dezvoltat prin apariţia dimensiunii sociale cu raporturi diversificate. Saltul pe o treaptă superioară s-a bazat pe raţionalitate, control şi creativitate.

Comunicarea este esenţa legăturilor interumane și trebuie să avem în vedere că aceasta este singura modalitate a fiinţei de a exista.

  Exista mai multe tipuri de comunicare: comunicare vizuală, comunicare olfactivă, comunicare artistică, prezenţa personală, proxemica, limbajul timpului.

  Managementul relaţiilor interpersonale profesor-elev are ca obiect aptitudinile manageriale în domeniul relaţiilor interpersonale pe care profesorul/conducătorul de grup le exercită în raport cu elevii percepuţi ca grup.

Clasa de elevi este un grup de invățare care se aseamănă, in multe privinte, cu un grup de muncă dar are si câteva caracteristici proprii.

  Asemănarea cu un grup de muncă este dată de faptul că scopul fundamental al constituirii grupului il reprezintă realizarea sarcinilor de muncă (de invățare pentru elevi) pentru satisfacerea cărora sunt mobilizate resursele tuturor membrilor grupului.

  La nivelul fiecăreia dintre cele doua categorii de grupuri se elaborează reguli proprii care dau indentitate și personalitate respectivei comunități.

Prima caracteristică a grupului de invățare o constituie situarea in centrul obiectivului sau de activitate a sarcinii de organizare și desfășurare a procesului instructiv-educativ.

Unității școlare îi revine, în primul rând, misiunea de a informa și familiariza elevii cu diverse domenii ale cunoașterii, dar și de a-i forma in spiritul cerințelor formulate de societate la un moment dat.

  Realizarea acestor aspirații este favorizată de câteva evenimente care s-au produs recent în funcționalitatea școlii și care atrag atenția asupra rolului proceselor de comunicare, respective:

– centrarea activității de predare nu pe profesor ci pe cel ce invață;

– remarcarea avantajului folosirii metodelor active in procesul de predare invățare;

– democratizarea relației profesor-elev;

– elaborarea unei temeinice fundamentari toeretice privind managementul clasei de elevi in legatura cu care s-a produs reconsiderarea rolurilor actorilor implicați in actul educațional;

– diversificarea surselor de informare pe care le poate folosi elevul.

Nu există o comunicare între elevi și profesori din cauza urmatoarele categorii de cauze:

-natura temperamentală (in mare măsură hotarâtă prin programul genetic): introvertit, nesociabil, necomunicativ, timid, pasiv;

-gradul de solicitare in realizarea sarcinilor școlare;

-atractivitatea pe care o inspiră educatorul;

-atractivitatea pe care o inspiră disciplina de invățământ;

-capacitatea stimulativă a educatorului;

-capacitatea stimulativă a clasei de elevi;

-gradul de satisfacție personală pe care il procură interacțiunea;

-gradul de satisfacție inter-personală pe care il procură interacțiunea;

-masura in care interacțiunea poate satisface așteptările, speranțele, aspirațiile elevului;

-climatul psiho-afectiv pe care il degajă instituția in mod explicit și implicit.

 Cu această ocazie s-a efectuat și un studiu de caz, iar scopul acestui studiu a fost acela de a determina modul în care limbajul nonverbal practicat de către profesori, accentuează şi dă credibilitate limbajului verbal.

 Ca şi obiective, mi-am propus să identific aspectele limbajului nonverbal care sunt percepute de către clasa de elevi, precum şi nivelul de percepţie al acestora, ca de altfel şi influenţele pe care acesta le are în creşterea interesului faţă de disciplina predată de profesor, în creşterea nivelului instructiv – educativ al procesului educaţional şi, de ce nu, în sporirea ataşamentului faţă de instituţia de învăţământ.

 Au fost folosite următoare metode de studiu:

• Studiul documentelor de specialitate, documentarea este o activitate indespensabilă si de cea mai mare însemnătate pentru cercetarea ştiinţifică, întrucât prin intermediul ei se ia cunoştinţă de experienţa socială dobândită în diferite domenii ale realităţii.
• Convorbirea, interviul este „o convorbire între două persoane, un intervievator şi un intervievat, condusă şi înregistrată de intervievator. Scopul acestei convorbiri este de a favoriza producerea unui discurs pe o temă definita de un cadru de cercetare.”
• Chestionarul, reprezintă o succesiune logică şi psihologică de întrebări scrise sau imagini grafice cu funcţie de stimuli, în raport cu ipotezele cercetării, care prin administrare de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal, ce urmează a fi înregistrat în scris.

 Metoda statistico – matematică, in primul rând, utilizarea largă a metodei matematice este legată de studiul cantitativ al lucrurilor şi fenomenelor pe care fiecare domeniu le cuprinde. In acelaşi timp însă, matematica conduce şi la studiul aspectelor calitative ale fenomenelor tocmai datorită relaţiei strânse, obiective care există între variaţiile cantitative şi calitative ale acestor fenomene.

 In al doilea rând, statistica ramură a matematicii, devenită ea însăşi ştiinţă şi metodă, s-a dezvoltat în mod deosebit din necesităţile ştiinţelor sociale de a explica natura determinismului probabilist. Ca metodă, statistica desprinde din studiul fenomenelor de masa conexiuni şi corelaţii, semnificaţii ale rezultatelor obţinute asupra unor eşantioane ca şi anticiparea evoluţiei unor parametri ai acestora asupra populaţiei. Teoria matematica a probabilităţilor stă la baza prelucrării statistice a datelor empirice.

Mimica, gesturile împreună cu postura, utilizarea spaţiului, contactul vizual, atingerile corporale, îmbrăcămintea, mirosurile, tonul vocii, reprezentarea timpului însoţesc şi, uneori, înlocuiesc cuvintele. Toate acestea alcătuiesc comunicarea nonverbală prezentă în toate interacţiunile interumane, intervenind implicit şi în relaţia profesor – elev.

Relaționarea între elevi şi profesori are efecte benefice pentru procesul educativ, existând o corelaţie pozitivă între dezvoltarea cognitivă, abilitatea de comunicare, atracţia interpersonală şi prietenie.

 Relaţia elev – profesor întruneşte caracteristicile unei relaţii sociale conform căreia o relaţie socială se stabileşte când un individ sau performer joacă acelaşi rol în faţa aceluiaşi public, în diferite ocazii. Relaţia dintre comportamentele nonverbale de apropiere şi încrederea în profesori din partea elevilor este puternic influenţată de măsurile de apropiere şi afecţiune decât de cele de dominare, întărind încrederea ca element cheie în relaţia dintre elev şi profesor. Astfel, o apropiere nonverbală moderat crescută are un efect mai pozitiv asupra învăţării elevilor decât o apropiere nonverbală excesivă sau scăzută. Unul dintre principalele scopuri ale profesorilor în ceea ce priveşte predarea lecţiilor este de a obţine şi menţine cooperarea elevilor pentru activităţile derulate în sala de curs. Cooperarea elevilor şi gradul de implicare sunt criterii importante pe care profesorii le folosesc pentru a evalua activităţile din timpul orei şi pentru a judeca succesul unei activităţi didactice.

Atât în cadrul comunicării cotidiene cât şi în cea dintre profesorii şi elevi folosim elemente ale limbajului nonverbal prin care, cu sau fără voia noastră, transmitem informaţii care vin să întărească sau, dimpotrivă, să diminueze forţa mesajelor verbale.

In concluzie, in urma efectuării studiului, devine evident faptul că elevii au capacitatea de a distinge elemente ale limbajului nonverbal, lucru care îi influenţează în adoptarea unei atitudini pozitive atât faţă de disciplina studiată cât şi faţă de profesor. De aceea, consider că profesorii ar trebui să acorde o mai mare importanţă aspectelor legate de comunicarea nonverbală şi a modului în care aceasta poate modifica în sens pozitiv modul în care se desfăşoară orele, poate creşte nivelul de atractivitate al acestora cât şi  nivelul de colaborare şi implicare al elevilor.