Profesor psiholog Cosmin Dolomeț – Liceul „I. H. Rădulescu” Târgoviște

Pentru a ne da seama de puterea de influenţare a educaţiei, a exemplului, este bine să ţinem cont de câteva cercetări care vizează efectele modelelor creative asupra creativităţii individuale.

Studii efectuate de Bicorn şi Sosniak (1981) demonstrează că majoritatea indivizilor creativi în anumite domenii au aut în copilărie un model pe care l-au urmat (adesea, unul dintre părinţi). Unele studii (Domino, 1969) au relevat posibilitatea relativă de
predicţie a creativităţii copiilor analizând abilităţile şi trăsăturile de personalitate parentale. Această influenţă se poate explica prin efectele modelării.

Rezultatele mai multor cercetări sugerează că modelele creative au un impact pozitiv asupra dezvoltării creativităţii la observatorii lor.

Existenţa modelelor şi-a demonstrat contribuţia pozitivă la determinarea creativităţii precoce (creativităţii la o vârstă mică) şi care la rândul ei a contribuit favorabil la productivitatea creativă.

Un număr mare de modele creative aparţinând unei generaţii va amplifica productivitatea creativă a generaţiei următoare.
Simpla imitare a modelului(- lor) pe o perioadă îndelungată dăunează creativităţii individului. Exemplul trebuie urmat ca atitudine şi doar în linii mari ca modalitate de acţiune, de gândire. Trebuiesc învăţate doar euristicile creative (abilităţi specifice domeniului şi abilităţile creative în general).
Chiar dacă este dificil de identificat şi „predat” comportamentele ce duc direct la performanţe creative, simpla privire repetată (până la observare atentă) a modelelor poate intensifica creativitatea.

Mueller, Belcher, Gary şi Glover (1975) subscriu la afirmaţia că exemplele creative pozitive au efecte pozitive asupra creativităţii observatorilor, făcând experimente pe copii care observă modele ce oferă răspunsuri originale, neobişnuite. De asemenea, Harris şi Evans (1973-1974) efectuează experimente pe adulţi.

Zuckerman şi  Smonton susţin  că  anumite  aspecte  ale  comportamentelor creative pot fi învăţate prin modelare (expunerea frecventă la modele şi cerinţe în conformitate cu comportamentul creativ).

Observaţie: performanţele se îmbunătăţesc la sarcinile foarte apropiate de activitatea modelelor, dar generalizarea asupra altor sarcini este rară.

Limita acestor cercetări constă în utilizarea numai de teste creative, astfel încât subiecţii ar putea extrage un algoritm pentru performanţe creative din comportamentul modelului , în cazul sarcinilor mai complexe şi euristice efectele modelării sunt mai greu de descoperit.

În altă ordine de idei, copiii creativi au părinţi care îi încurajează, le apreciază performanţele creative şi îi susţin, implicându-se intens în dezvoltarea talentelor, abilităţilor, încă de la început şi deseori se oferă pe sine ca exemple de activitate profesională într-un anumit domeniu.
Mai mult, pe măsură ce talentul copilului devine evident, se accentuează, ei cheltuiesc mari sume de bani şi efort pentru găsirea celui mai bun tutore, profesor, ghid în direcţia respectivului talent.

Copiii creativi au părinţi mai puţin autoritari şi restrictivi care încurajează independenţa şi care nu se implică afectiv foarte puternic în relaţiile cu copiii (echilibraţi emoţional).

Educaţia formală favorizează creativitatea până la un punct. Educaţia formală foarte intensă diminuează nivelul creativităţii.

Cu cât există mai multe modele creative în perioada de dezvoltare psihică a individului, cu atât este posibil să se înregistreze o creativitate mai mare la vârste mai mici.

În familie începe construcţia personalităţii, aici se conservă modele, valori, astfel încât nivelul cultural parental, natura autorităţii exercitate de fiecare părinte,
distracţiile accesibile copilului prin intermediul familiei, numărul de fraţi,
prezenţa afectivă a mamei gradul de toleranţă la stres al părinţilor, tipul
relaţiei maritale, handicapurile. Tulburările în dezvoltarea psihică exercită
familiile dezorganizate sau conflictuale deoarece membrii familiei sunt
singurele personaje supuse integral observaţiei copilului în toate momentele şi
împrejurările vieţii.

Conflictele dintre părinţi îl determină pe copil să suporte o stare de nervozitate, să trăiască într-un climat de tensiune, ceea ce cauzează creşterea reacţiilor de prudenţă şi apărare ori dezvoltarea unui caracter închis, fapt ce afectează drastic
creativitatea, anihilând-o (în cel mai bun caz diminuând-o). De asemenea,
există probleme de climat psihologic special în cazul recăsătoririi părinţilor,
apar suspiciuni la copil, iar când se nasc alţi fraţi lucrurile se complică şi
mai mult. „Ridică probleme şi copiii din unele familii organizate, în care sunt
neglijate preocupările educative sau care acţionează miopia sentimentală a părinţilor. Datorită
spiritului de imitaţie şi faptului că stilul şi mentalitatea din familie acţionează multiplu şi stabil asupra personalităţii, copiii vor fi impregnaţi până la 7 ani de trăsăturile psiho – morale familiale prin relaţiile şi climatul general parental.

Rolul educatoarei este de a optimiza, canaliza, grada şi nuanţa procesul instructiv-educativ. Totodată, ea devine, prin natura lucrurilor un model pentru preşcolar. Nu se poate ignora faptul că se obţin efecte nuanţate când educatoarele pun accent pe exigenţele logice sau pe forma de exprimare a copiilor, ca şi atunci când au în atenţie stimularea capacităţilor copiilor (cu atât mai mult cu cât se oferă pe sine drept
exemplu).

Educator creativ – copil creativ (calităţile necesare modelatorului şi criteriile de evaluare ale „produsului” său)

Depinde numai de sistemul educativ ca potenţialul creator al fiecărui copil să se dezvolte sau să se anihileze, pentru că toţi copii, arată R.B. Leau, sunt creativi până în
momentul în care adulţii, prin sistemul lor educaţional, prin autoritatea şi disciplina impusă, le înăbuşe originalitatea.

Dar, iată ce calităţi ale educatoarei se fac necesare: simţul noului în activitate;tactul pedagogic – alegerea atitudinilor corespunzătoare faţă de preşcolari, evitarea  conflictelor,   blocajelor,   încrederea   în   ei  şi   încurajarea,   evitarea remarcilor cu conotaţie negativă (critici), acceptarea şi trecerea cu vederea a eşecurilor;

• cunoştinţe  în   domeniul   specializat,   cunoaşterea  la  zi   a  literaturii   de specialitate;
•  activităţi vizând dezvoltarea la preşcolari a deprinderilor de învăţare şi a interesului pentru acţiunile desfăşurate în grădiniţă;
• pricepere de a asigura abordarea individualizată a copiilor;
• aplicarea frecventă de metode şi procedee pentru stimularea creativităţi .

Acesta ar fi educatorul creativ.

În schimb, copilul creativ se remarcă prin faptul că vrea să facă singur un anumit lucru, că are încredere în propriile puteri, este imaginativ (inclusiv în limbaj), oferă produse „unice” ale activităţii, originale, observă diferenţele şi relaţiile neobişnuite dintre lucruri, desfăşoară activităţi independent, dar cu o oarecare legătură cu indicaţiile primite.

Modelul copilului creativ sau caracteristicile ideale ale copilului creativ mai numără: flexibilitatea (abilitatea de a da răspuns la diferite situaţii într-o multitudine de moduri; abilitatea de a schimba modalitatea de reacţie în situaţii similare:
obiecţii/refuzuri potrivite situaţiei), înţelegerea şi tolerarea autorităţii, comunicativitatea, cooperarea, curiozitatea, dinamismul, bagajul mai mare de
cunoştinţe decât covârstnicii, motivaţia de achiziţionare şi utilizare a
informaţiilor.

M. Boden afirmă că fiecare copil este creativ (dar într-un grad variabil) şi că în orice moment copiilor le pot veni idei pe care nu le-ar fi putut avea anterior.