Profesor psiholog COSMIN DOLOMEŢ – Liceul „I. H. Rădulescu” Târgovişte

Prima condiţie de a cărei îndeplinire trebuie să se ocupe educatoarea, o condiţie indispensabilă, este cunoaşterea potenţialului creativ al copiilor din grupa pe care o conduce şi la care îşi desfăşoară activitatea.

Numeroşi autori au cercetat, au diagnosticat potenţialul intelectual al preşcolarului, ajungând la concluzia că la 5 ani copilul atinge 50% din capacitatea totală. Această perioadă marchează întreaga viaţă psihică ulterioară. Intrarea copilului în grădiniţă îi asigură condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi noi progrese in domeniul cognitiv, afectiv şi psihomotric.

Jocurile şi învăţarea prin joc oferă copilului nenumărate prilejuri de a combina şi recombina reprezentările pe care le posedă de a reconstitui lumea reală din propriile imagini. Jucându-se cu creionul şi culorile, cu plaslilina, copilul obţine linii, figuri, forme neobişnuite, interesante. El este capabil să realizeze produse noi, neobişnuite, originale. Lucrările copiilor, creaţiile lor, sunt dovada că viaţa lor interioară este destul de bogată şi că intenţiile lor depăşesc posibilităţile de care dispun. Preşcolarul începe să-şi însuşească o serie de tehnici specifice desenului, modelajului, picturii şi să se familiarizeze cu diferite materiale şi instrumente de lucru.

Locul central în creaţiile copiilor îl ocupă irnaginaţia. La vârsta preşcolară are loc o explozivă imaginaţiei, fapt ce i-a determinat pe unii psihologi să afirme că la această vârstă imaginaţia atinge apogeul dezvoltării sale. Imaginaţia este atât de prezentă şi datorită particularităţilor gândirii care, fiind insuficient elaborate, nu-şi impun cenzura absolut necesară. Activitatea creativă a copilului se explică prin faptul că el nu cunoaşte suficient relaţiile dintre obiecte şi fenomene şi, imaginandu-le, ajunge astfel la construcţii neobişnuite, care adulţilor le pot părea uneori nonsensuri.

La vârsta preşcolară imaginaţia are funcţii de completare care dau posibilitatea inţelegerii unor situaţii ambigue sau lacunare, de proiectare şi anticipare, care permite înţelegerea succesiunii evenimentelor, a consecinţelor. Se dezvoltă astfel, nu numai imaginaţia reproductivă, ci şi  unele  forme ale imaginaţiei creatoare.  Sunt exersate unele deprinderi şi priceperi (de a trasa linii, de a include contururi, de a mânui creionul, pensula, capacitatea de a reda mărimea obiectelor, relaţiile dintre acestea.

Coloratura afectivă a creaţiilor are acum o importanţă deosebită. Activitatea creatoare a copilului presupune şi creaţie evaluativă. În aprecierea unui unui tablou, copiii exprimă nenumărate emoţii artistice, estetice, cu mare valoare in dezvoltarea ulterioară a sentimentelor estetice şi in dezvoltarea capacităţilor lor evaluative. Pornind  de   la  cunoaşterea  acestor  caracteristici   ale  creativităţii  copiilor preşcolari, m-am îndreptat asupra cercetării şi testării modalităţilor de stimulare a creativităţii în cadrul activităţilor artistico-plastice.

Pentru  a proiecta şi organiza  jocuri şi  diverse tipuri de activităţi instructiv-educative în demersul didactic la grupa combinată pe care o conduc, ce cuprinde 22 de copii, mi-am propus:

–                                          determinarea potenţialului creativ al copiilor, pe baza unor probe şi teste de psihodiagnoză a creativităţii;

–                     realizarea procesului instructiv-educativ în plan conceptual-acţional şi evaluativ în spiritul metodologiei creativităţii;

–                                          valorificarea creativităţii preşcolarilor în creşterea capacităţii de adaptare la cerinţele învăţământului primar şi in orientarea lor şcolară.

Testele de psihodiagnoză, aplicate în cea mai mare parte verbal, şi doar unele practice şi figural, prin desen, au fost aplicate individual în etapa jocurilor liber-creative, într-un climat psihoafectiv stimulativ, şi într-un interval de timp limitat. Este indicat să se testeze simultan 15 respondenţi.

În cadrul instructajelor nu este nevoie să se utilizeze termenul „test”, se poate apela la formulele: „caiet cu desene de completat”, „exerciţii”, „fişe individuale de lucru”.

Instructajul preliminar are scopul de a motiva copiii pozitiv pentru probă. Instructajele specifice sunt de două tipuri : un instructaj general, care se face înainte de debutul probei şi instructaje specifice fiecărei activităţi în parte. Se va explica la nivelul lor de înţelegere cerinţa probei.

Pentru a putea interpreta testele, examinatorul trebuie să fie familiarizat cu conceptele de gândire creativă. Noţiunile utilizate pe parcursul testelor au fost:

–          originalitatea – indică independenţa de raţionament, integrarea de elemente diverse în acelaşi câmp perceptiv, abilitatea de a produce idei independente de sensul uzual stabilit;

–          fluiditatea – indică rapiditatea şi uşurinţa de asociere între imagini, abilitatea de a produce un număr mare de idei, cuvinte;

–          flexibilitatea – evaluează capacitatea de restructurare a gândirii în raport cu noile situaţii, uşurinţa transferului, abilitatea de a produce diferite categorii de idei, de a utiliza anumite strategii;

–          elaborarea – evaluează capacitatea de combinare şi transformare de date, abilitatea de realizare concretă a unor idei originale, noi.

Experienţele timpurii sunt potenţial determinante pentru sistemul comportamental de mai târziu.

S-a demonstrat că performarea de activităţi ce presupun eliberarea fanteziei, imaginarea de situaţii (imagenia) sporeşte creativitatea copiilor. În plus, experienţa anterioară cu obiectul testării permite obţinerea de rezultate superioare. De exemplu, jocul cu blocuri (cuburi) de carton sau beţişoare permite explorarea activă, observarea de noi proprietăţi şi mai ales stimularea imaginaţiei, ceea ce duce la rezultate creative mai bune când se cere îmbinarea cuburilor sau utilizarea neobişnuită a betelor, comparativ cu preşcolarii cărora nu li s-a permis jocul. (Smith şi Dutton, 1979 experiment pe preşcolarii de 4 ani Dansky şi Silverman, Li, 1978,1980)

Dansky (1980) a supus iniţial observaţiei discrete, preşcolari pe care apoi i-a împărţit pe baza acestei observaţii în jucăuşi (care se angajează spontan în jocuri de creaţie ce presupun fantezie) şi non jucăuşi, după care le-a administrat unul din următoarele tratamente: joc liber cu un set de obiecte, imitarea acţiunii experimentatorului cu obiectele, rezolvarea unei probleme cu acele obiecte. Autorul ajunge la concluzia că jocul liber măreşte fluenţa ideaţiei în primele două cazuri, dar numai la copiii care se angajează de obicei în jocuri de creaţie.

Angajarea în joc poate accentua creativitatea, mai ales dacă obiectele jocului sunt implicate în proba ulterioară de creativitate.

Un alt exemplu de utilitate a exerciţiului / experienţei / antrenamentului ne este furnizat de R.M. Suinn (1995) care a demonstrat că anxietatea blochează performanţele şi că desensibilizarea la stimulii stresori se face prin repetarea acestuia. Cu alte cuvinte punerea succesivă într-un anumit tip de situaţie neplăcută, anxiogenă (de exemplu, născocirea şi povestirea cu voce tare a unei întâmplări, povesti în faţa grupei şi a educatoarei) reduce până la anulare teama de acea situaţie şi, pe lângă aceasta, stimulează productivitatea, corectitudinea răspunsurilor (în sens de adecvare), originalitatea reacţiilor. Situaţia devine comună, se normalizează, iar individul reacţionează spontan, detensionat ceea ce se traduce prin adaptare.

Antrenarea creativităţii este concepută ca demers socio-educaţional organizat, cuprinzând simultan fenomene de activizare, incitare şi susţinere, cultivare şi dezvoltare prin afirmarea efectivă. Adică, sprijinirea, îndrumarea şi promovarea potenţialităţilor creative prin asigurarea acelor modalităţi de acţiune care le stimulează.

Desigur, împlinirea potenţialului creativ al copiilor este în funcţie de:

• contextul socio-educaţional în care se dezvoltă copilul
• climatul instructiv-educativ;
• mediul socio-relaţional în care se integrează.

Receptivitatea şi curiozitatea copilului, bogăţia imaginaţiei, tendinţa sa spontană către nou, pasiunea pentru fabulaţie, dorinţa lui de a realiza ceva constructiv etc. pot fi „alimentate” şi împlinite efectiv, pot fi puse adecvat în valoare prin solicitări şi antrenamente corespunzătoare. Atmosfera psiho – socială în care îşi desfăşoară activitatea copilul constituie aspectul hotărâtor. Ideal este climatul relaxant, deschis exprimării libere, care permite recunoaşterea şi aprecierea pozitivă, încurajarea şi promovarea efortului creativ.

Atmosfera stimulativă pentru creativitate presupune şi o activizare specifică a copiilor prin angajarea lor în prelucrarea şi reorganizarea datelor, de generare a unor configuraţii noi (de exemplu, activităţi practice – constructive, desen, modelaj, construcţii verbale, elaborare de povestiri).

a)      Dezvoltarea capacităţii de acţiune, îmbogăţirea experienţei senzoriale, ca şi evoluţia întregului plan al cunoaşterii, pot ajuta la expansiunea creativităţii. Bineînţeles, este

analiza şi interpretarea desenelor realizate de copii, astfel încât să se releve
posibilităţile necesară asigurarea condiţiilor copilăriei, satisfacere intereselor şi exercitarea funcţiilor proprii vârstei.

În cadrul activităţilor din grădiniţă, pe parcursul anilor, s-au folosit multiple procedee de antrenament creativ, cu bune rezultate, cum ar fi:

b)      antrenarea capacităţilor de elaborare verbal-expresivă a unor povestiri libere sau cu început dat;

c)       interpretarea de imagini prin atribuirea cât mai multor titluri;

d)      elaborarea de istorioare plecând de la ordonarea logică a unor imagini;

e)      desene libere sub forma unor modele pentru decorarea de s pa ţii materiale,multiple de utilizare a formelor, culorilor şi diferitelor elemente figurale decorative;

f)   jocuri didactice, de imaginaţie sau de rol;

g)   enumerarea de consecinţe posibile multiple asupra unor fenomene;

h)   analiza de erori şi a posibilităţilor de prevenire;

i) analiza modalităţilor de îmbunătăţire sau înfrumuseţare a unor obiecte (jucării, obiecte familiare);

j) enumerarea de răspunsuri multiple la întrebări de tipul „de ce?” pe care le pun copiii sau educatoarea;

k)   alcătuirea de propoziţii plecând de la anumite cuvinte date, solicitarea de a

forma propoziţii plecând de la anumite cuvinte date, solicitarea de a ferma propoziţii cât mai frumoase, pentru a exprima o idee sau temă dată, continuări de propoziţii etc.

E.P. Torrance atrage atenţia că atmosfera favorabilă creativităţii nu trebuie concepută ca o încercare de „laissez faire” în care este permis orice, ci ca un mediu ambiant organizat cu abilitate” este vorba doar de o atmosferă descătuşată de conformism, nu însă de conducere, eliberată de stereotip, dar nu şi de ordine şi logică; este vorba de un climat care generează receptivitate faţă de tot ce reprezintă noul şi dorinţă de activitate .

Ca dovezi ale reuşitei antrenamentului creativ enumerăm: interesul accentuat (copiii sunt alerţi, observă, reacţionează prompt fizic, intelectual, social, emoţional, participă, sunt plini de energie), motivaţia intrinsecă, copiii sunt angajaţi într-o varietate de activităţi fie solidare, fie desfăşurate în grupuri nici, interacţionează atât cu educatoarea cât şi cu ceilalţi preşcolari, atmosfera destinsă de lucru.

În concluzie, există două posibilităţi de a stimula creativitatea:

1.   prin  antrenamente  directe  pentru  creşterea  creativităţii,   prin intervenţii cognitive

2 .   prin intervenţii asupra mediului social, familial, fizic.

Părinţii şi educatoarele ar trebui să creeze medii stimulative din punct de vedere perceptiv – cognitiv şi să-i înveţe pe copii să exploreze cu atenţie mediul în timp ce desfăşoară o activitate, întrucât ar putea găsi o soluţie importantă, iar când copiii manifestă o înclinaţie/un talent anume, o aptitudine specifică să le ofere mijloacele necesare dezvoltării acesteia (accesul la anumiţi profesori, materiale, timp liber).