Fața voluntariatului secolului XX, Maica Tereza

Andi Georgescu, Petruț Bogdan, Colegiul Național „Constantin Carabella” Târgoviște

Maica Tereza

De multe ori ne întrebam : “ Oare există dreptate? Oare există cineva care să reusească să îi iubească și să-i ajute pe cei din jurul său?”. Ei bine, dacă veți răspunde  la aceste două întrebări  veți putea înțelege de ce am ales să vorbim despre una  dintre cele mai importante personalități  ale  secolului XX , un model de conduită morală și altruism demn de urmat, și anume Maica Tereza.

Niciodată nu a dorit  să primească vreo recompensă sau recunoaștere publică. Singura sa misiune era să ofere omenirii iubirea lui Dumnezeu. Unica sa dorință era ca oamenii să învețe să se iubească unii pe alții. În cele din urmă, Maica Tereza a devenit cea mai faimoasă călugăriță din lume, iar ca o recunoaștere a meritelor sale i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace.

O sfântă a zilelor noastre, ce a înfăptuit adevărate „miracole”, precum vindecarea instantanee a bolnavilor, a avut puterea de a sensibiliza oamenii din întreaga
lume prin faptele altruiste și actele de caritate.

Maica Tereza  s-a născut în Peninsulă Balcanică în ziua de 26 august 1910. Numele ei de botez era Agnes Gonxa Bojaxhiu. Tatal ei a murit la vârsta de 45 de ani, când aceasta avea numai 8 ani. Astfel  familia sa a pierdut toata averea fiind luată de partenerul de afaceri al tatalui său, cu excepția casei în care locuiau. Drana, mama ei, a insuflat copiilor săi spiritul crestin. Agnes, fiind impresionată de
puterea de voință a mamei ei, s-a alăturat actiunilor bisericești și s-a implicat ca voluntar alaturi de aceasta, în ciuda dramei prin care trecuse.

În jurul vârstei de 12 ani aceasta începuse să fie tot mai aproape de Dumnezeu, astfel că își dorea să se călugărească. Ea nu și-a desvăluit nicioadata sentimentele , dar a fost prima dată din viața ei când a simțit prezenta lui Dumnezeu și a auzit vocea ce-o chema să-l slujeasca cu credință.

Drana o convinge să nu se călugărească, deoarece nu ar mai fi putut să se căsătorească și să aibă copii. Agnes s-a supus voinței mamei sale, dar nu a renunțat la menirea pe care și-a ales-o, astfel când a  împlinit 18 ani, ea i-a amintit mamei sale de dorinta de a se călugări.

În acei 6 ani se maturizaze complet, devenind o tanara femeie inteligentă și încântătoare. Atât la școala cât și la biserică dovedea calități de coducător. Manifesta înclinații serioase către muzică și poezie. Una dintre poeziile sale a fost chiar publicată într-o gazetă locală. Aceasta ar fi putut urma o oricare cale în viață, dar deși i-ar fi fost mai ușor, aceasta a ales să meargă pe calea lui Dumnezeu și să-i ajute pe cei din jurul ei.Astfel că atunci când a auzit relatările unor preoți de la biserică despre misionari, implicați în activități caritabile în sprijinul sărmanilor din India, a început să se gândească serios, spunându-și că „ aceasta trebuie să fie chemarea mea”.

Atunci când fiica  și-a expus argumentele pentru a doua oară, Drana a vazut în ochii ei acea determinare puternică, aproape de neclintit. Aceasta din urmă i-a zis, dupa o zi de meditație și rugăciune :
„Lasă-te în mâinile lui Dumnezeu. Întotdeauna să mergi alături de El . „

La trei luni după ce își părăsise orașul natal , Agnes și-a petrecut Crăciunul anului 1928 pe mare, în drum spre India. În timpul călătoriei, când vasul a ancorat în potul Madras, Agnes a rămas surprinsă să vadă strazile orașului pe care roiau oameni aproape dezbrăcați și obiceiurile de înmormantare ale oamenilor saraci. „Dacă oamenii din țara mea ar vedea aceste scene, ar fi recunoscători lui Dumnezeu că le-a dăruit o viața prosperă. ”  Aceasta a fost una din reflecțiile sale pe care le-a scris în timpul călătoriei, destinate unei publicații catolice misionare.

La începutul lunii ianuarie a anului 1929, dupa un lung voiaj pe mare, a debarcat în Calcutta. Câteva zile mai târziu, au plecat spre zona de la poalele Muntilor Himalaya. Pe 24 martie 1931 , când perioada de pregătire s-a încheiat, Agnes afăcut primul ei legămant religios de călugariță cu apartenență la Ordinul Surorilor de Loreto. Numele ei de călugărie, pe care și-l alesese de una singură, avea să fie Tereza.

Dupa ce și-a finalizat perioada de pregatire, sora Tereza a fost trimisă la Scoala Sfânta Maria aparținând Conventului Loreto din cartierul Entally , aflat în partea estică a Calcuttei. Acolo se afla un orfelinat și un internat în perimetrul unei proprietăți înconjurate de ziduri înalte, unde  va locui 16 ani. În mai 1937, la Darjeeling , când a depus „jurământul final de credință”, prin care își dedica întreaga viața cinului monahal în care intrase, și-a schimbat numele din sora Tereza în Maica Tereza.

În data de 8 august 1948 arhiepiscopul Perie, șeful Bisericii Romano-Catolice din India,  i-a comunicat Maicii Tereza ca în cadrul Curiei Romane s-a luat decizia să i se acorde un „Indult de exclaustrare „.  „Exclaustrare” însemnand de fapt că i se permitea să părăsească mânăstirea și să trăiască în lumea laică fără să-și piardă statutul monahal.

Unul din planurile sale de într-ajutoare a fost să construiască o casă pentru copiii străzilor care erau afectați de diverse boli și malnutriție.În fiecare zi întâlnea numeroși copii, neingrijiti si foarte bolnavi, ai căror părinți muriseră pe paturile Casei Muribunzilor din Kalighat .

În 1955, dorința ei s-a împlinit, iar prima instituție pentru copii, denumită Nirmala Shishu Bhavan, a fost înființată în cartierul în care se găsea și Casa Maicii.Nirmala Shishu Bhavan îndeplinea mai multe roluri, precum cea de orfelinat, clinică pediatrică și așezământ pentru copii cu dizabilități atât fizice, cât și psihice. Un numar mare dintre aceștia s-au însănătoșit și au început să ducă o viață normală, datorită îngrijirilor primite din partea surorilor de caritate, dar, din nefericire , unii dintre aceștia nu au făcut față bolii și au decedat. Singurul lucru pe care Maica Tereza îl mai putea face în calitatea ei de slujitoare a Domnului era să continue să se roage pentru sufletele lor prigonite.

Activitățile maicii au depășit granițele naționale și barierele religioase, devenind cunoscute și opiniei publice europene.  Celebritatea i-a adus tot mai multe premii și distincții, dar atitudinea ei a rămas
neschimbată. Sumele de bani aferente premiilor le-a folosit în totalitate pentru a finanța unele acțiuni caritabile. Figura ei blândă a devenit cunoscută în toată lumea în special când i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace ,în decembrie 1979 la Oslo.

Pe atunci, Maica Tereza avea deja 70 de ani, iar starea ei de sănătate se degrada rapid.  Tot în acea perioadă a fost internată și externată în repetate rânduri, în ciuda acestui fapt , ea a continuat sa facă călătorii în jurul lumii. În 1989 a suferit un atac de cord, în urma căruia i s-a implantat un stimulator cardiac. În august 1996 s-a aflat încă o dată în pragul morții ,dar și-a revenit miraculos. Totuși, starea pozitivă de sănătate nu a durat prea mult , astfel că Maica Tereza a realizat că se apropie cu pași repezi spre moarte, astfel că și-a anunțat retragerea de la conducerea Ordinului Misionarelor Carității. Sora Nirmala a fost aleasă drept noua maică superioară.  Ziua de 5 septembrie 1997 a reprezentat momentul în care Maica Tereza și-a dat ultima suflare, doborâtă de un atac de cord.  Pe piatra funerară a fost gravat următorul verset biblic: „Iubește-ți aproapele, așa cum te-amiubit eu.”

Maica Tereza reprezintă modelul voluntarului contemporan şi ar trebui sa luam drept exemplu faptul că şi-a dedicat întreaga viaţa într-ajutorării celor săraci.

Bibliografie:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.