Prof. Consilier școlar Căpraru Adina, CJRAE Dâmbovița – Grădinița PP nr. 13, Târgoviște
- In interacțiunea cu copiii fiți atenți la judecățile pe care le faceți și la etichetele pe care le utilizați (de exemplu, neascultător, bun, sclipitor, încet, un băiat adevărat), deoarece ei își dezvoltă un simț a ceea ce sunt, al sinelui pornind de la părerile dumneavoastră despre persoana lor.
- Dacă observați că unii dintre copii refuză să inter acționeze cu ceilalți sau nu au curaj să interacționeze și stau retrași le puteți oferi mai multe alternative spunându-le să- și aleagă un partener de joacă (ex. vă puteți juca cu mingea, puteți realiza acest proiect împreună, etc.). Dacă un copil refuză să interacționeze cu ceilalți nu îl forțați, deoarece dacă nu este pregătit se va simți speriat și copleșit de această situație și există riscul să refuze pe viitor interacțiunea cu ceilalți copii.
- Observați modul in care interacționează copiii în cadrul grupului și identificați-i pe aceia care sunt excluși din activitățile de grup. Fiți atente la copiii care se comportă agresiv fizic sau verbal, deoarece ei sunt adesea respinși de ceilalți.
- Dacă observați că un anumit copil vă cheamă mereu deoarece are nevoie de aprobare și atenția dumneavoastră trebuie să încetați să-i mai răspundeți; scopul dumneavoastră este de a-i face pe copii să se descurce singuri. In momentul în care sunteți sigură că anterior a făcut acel lucru singur veniți lângă el și îi spuneți: „Hai sa văd oare poți să-l faci singură? Eu stau aici și mă uit!” In momentul în care vedeți prima inițiativă de a face comportamentul lăudați copilul: „ Ce frumos te descurci tu singură. Eu trebuie să merg acum să termin mâncarea, dar mă întorc să văd cum te-ai descurcat singură. ” Treptat ca fi suficient să-i dați copilului sarcina și doar să-i spuneți „Să văd ce frumos lucrezi tu singură și ea nu vă va mai chema deoarece ea învață că dumneavoastră apreciați comportamentul independent.
- Cultivați spiritul generozității prin crearea unor activități specifice; de exemplu, puteți face împreună o pușculiță în care fiecare să doneze ceva pentru copiii orfani. Donațiile nu se referă neapărat la bani ci și la lucruri confecționate de copii.
- Atunci când doriți ca un copil să respecte o regulă fără probleme este important modul în care îi prezentați situația. Să luăm, de exemplu, regula „După ce ne jucăm adunăm jucăriile și le punem în lădițe Dacă îl întrebăm pe copil dacă vrea să adune jucăriile de pe jos este foarte simplu pentru el și foarte probabil să spună nu. Dacă, în schimb îi spunem „vrei să aduni jucăriile de pe masă sau de pe jos’’ el va simți că alegerea îi aparține și nu va simți ca pe ceva impus, ca pe o povară.
- Alăturați-vă copiilor care se joacă și faceți o remarcă pozitivă cu privire la un copil; apoi cooptați un alt copil în discuție (ex. Ce turn frumos a construit Marius! Ce zici, Andrei îți place? Andrei, spune-i lui Marius că îți place turnul lui. Ce frumos vă jucați voi aici!). E recomandat să faceți acest lucru mai ales dacă aveți un copil la grupă care e marginalizat de ceilalți sau are încredere scăzută în el. Astfel contribuiți la acceptarea copilului de către ceilalți colegi și la îmbunătățirea imaginii de sine a copilului izolat.
- Observați copiii care au dificultăți în a împărți materialele cu ceilalți. Aceștia au nevoie de ghidare din parte voastră. Chemați-i lângă dumneavoastră și realizați o activitate împreună, cum ar fi desenatul și aduceți doar o singură cutie de culori astfel încât să fiți nevoiți să împărțiți creioanele. In timp de desenați spuneți aceste lucruri copilului, cereți-i creionul cu care desenează el și lăudați-l pentru gestul lui (ex Dă-mi te rog și mie creionul verde! Uau, ce frumos desenăm împreună!).
- Dacă observați că există copii care au dificultăți în a stabili contactul vizual ghidați dumneavoastră ușor cu mâna capul copilului până acesta se uită la voi și repetați mereu că trebuie să vă privească în ochi atunci când vă vorbește. Uneori va fi nevoie să folosiți doar două degete pentru a-i indica copilului unde să privească. Lăudați copilul pentru orice efort cât de mic (ex. Bravo! Ce frumos mi-ai povestit și te-ai uitat la mine!); asta îi va da încredere în el să continue. Evitați să forțați copilul să vă privească toată conversația. La început vă va privi doar pentru perioade mai scurte, atât cât se simte confortabil. Treptat însă pe măsură ce va dobândi încredere în el va privi persoanele direct în ochi.
- Evitați să alegeți o activitate în locul copilului sau să îl forțați să se implice într- un anumit joc. Copilul are nevoie să învețe prin experiențe proprii cum să interacționeze cu ceilalți. Dacă observați că un copil stă deoparte îi puteți oferi mai multe alternative spunându-i să-și aleagă un joc (ex. te poți juca cu cuburile, cu creioanele, cu mașinile), dar nu îl forțați. Dacă el nu este pregătit se va simți speriat și copleșit de această situație și există riscul să refuze pe viitor interacțiunea cu ceilalți copii.
- Copilul trebuie să primească ajutor până când adultul vede că el inițiază in mod spontan o conversație sau un joc cu alți copii. Dacă ajutorul se retrage prea repede când copilul nu este suficient pregătit el va avea un eșec în interacțiunile cu ceilalți, fapt care îl va demotiva și il va face a se simtă incompetent. De asemenea, el trebuie încurajat pentru orice inițiativă cât de mică deoarece asta ii va da încredere să meargă mai departe.
- Dacă observați că jucăriile sunt folosite în mod creativ și jocul are o finalitate bună lăsați copilul să se joace singur deoarece este un semn că are abilități creative bine dezvoltate. Pentru el faptul că realizează ceva pe cont propriu devine o motivație internă pentru a continua acest tip de activitate solitară. De asemenea, este important să le oferiți cât mai multe posibilități prin care ei să își dezvolte aceste abilități. Acești copii se vor implica în activități de grup atunci când vor simți ei că au nevoie.
- Încurajați copiii să inițieze cât mai multe interacțiuni unul cu celălalt. Acest lucru se poate realiza dacă faceți remarci pozitive despre cum se joacă doi prieteni, invitați doi copii să se joace împreună, identificați posibilități prin care copii să se întâlnească în afara mediului de la grădiniță, identificați modalități prin care copilul ar putea interveni în jocul altora sau un alt copil să vină și să îl ajute pe aceasta.
Paşi esenţiali pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copilului
1. Jucați-vă cel mai simplu joc de creativitate – Cum ar fi dacă…?
Un joc care dezvoltă creativitatea și, mai mult decât atât, ne face să empatizăm cu diverse personaje, stări, animale, trăiri de tot felul. Copiii fac mai tot timpul asta, doar că, împreună cu părintele, apare magia – validarea cum că e natural ceea ce face el/ea în căpșorul ei/lui.
Să îți dau câteva exemple:
- Astăzi suntem lupi, cei mai frumoși lupi. Și avem o familie mare și numeroasă de care vom avea grijă. Și le vom dărui iubire necondiționată tuturor membrilor acestei familii.
- Astăzi sunt un nor pufos și sunt locul de odihnă al îngerilor care merg la copii pe pământ.
- Astăzi sunt emoția recunoștință. Și mă bucur pentru viața pe care o am, pentru părinții mei, pentru ziua asta frumoasă pe care am ocazia să o trăiesc și pentru tot aerul acesta cu gust magic și frumos.
- Astăzi sunt un vultur care zboară peste mări și țări, simt tot aerul care trece prin penele mele.
- Astăzi sunt vânt și călătoresc prin toată lumea. Mă conectez cu toți oamenii Pământului. Astăzi sunt totuna cu planeta mamă pentru că fac parte din ea.
Nu avem nici o limită, jocul acesta are darul să ne dezvolte inteligența emoțională în salturi și cu o viteză incredibilă.
Îl recomand copiilor și părinților deopotrivă.
2. Jucați-vă jocuri de mimă cu și despre emoții
Imitați emoții de tot felul și demonstrează-i cum arată emoțiile și pe fața adulților.
Să îi arătați că are în corpul lui/ei un detector de minciuni. Și că înțelege comportamentul celorlalți după felul în care își etalează emoțiile în comportament.
Strâmbați-vă și prostiți-vă cu ei chiar dacă au 12 ani și sunt aproape adolescenți și propuneți ca și copilul să facă la fel.
Desenați-vă o emoție pe față unul altuia, apoi faceți exact contrariul acelei emoții și distrați-vă cât puteți de mult.
Vă veți conecta și veți construi o echipă minunată împreună.
3. Activități comune care să genereze discuții despre emoții
- Ce crezi că a simțit personajul respectiv?
- Ce crezi că ar fi trebuit să facă?
Folosiți-vă de orice ocazie care vi se ivește și vorbiți despre emoții, despre stări și despre trăiri. Și povestiți-i cum erați voi când erați copii și cât de mult ați visat cu ochii deschiși.
Asta o să îi ofere încredere și o să vrea să vorbească despre emoții și va crea o legătură incredibilă între voi.
Simplul fapt că îi arăți unui copil că și tu ești vulnerabil uneori. Și îl poziționezi ca pe un bun prieten pe copilul tău va face minuni.
4. Citește-i cu emoție
Fii un adevărat povestitor și implică-te în poveste. Se va conecta imediat cu povestea. Dar și cu tine și o va face că și când tu ești acea magie din poveste și asta îl/o va face să creadă și mai mult în super puterile tale.
Știai că copilul nostru crede despre noi părinții că suntem super eroi?
De câte ori ei au nevoie de ceva, părintele este acolo și îl ajută. Orice problemă are un copil un părinte știe să o rezolve și, pe deasupra, îl iubește necondiționat.
Doar super eroii fac toate aceste pentru oameni și el/ea crede despre tine că ești un super erou.
Așa că … te rog să îți asumi acest rol și să îi citești ca și când tu te-ai lupta cu dragonul din poveste.
Avem magia în noi și noi, părinții, și asta ne face să putem fi copii, super eroi, păpuși de poveste sau regi și regine.
Astfel ne vom distra și noi și, pe deasupra, avem ocazia să învățăm și noi pentru că toate poveștile sunt pline de pilde.
5. Oferiți-vă fiecăruia 5 minute în care să aveți voie să greșiți
Creați un joc de familie care, uneori, când sunteți supărați, să vă dea voie să va exprimați frustrarea, ceva de genul:
Acum vorbește mama/tata/copilul cea/cel supărat(ă)! până acea frustrare iese.
Oferă-i un exemplu și declanșează tu jocul. Astfel va înțelege că a greși este normal și e totul în regulă să facem asta uneori. Doar că este indicat să le spunem și celorlalți ce se întâmplă, astfel nimeni nu va fi rănit de niște cuvinte spuse la supărare.
Dezvoltarea inteligenței emoționale este un proces de lungă durată. Dar odată declanșat acest proces, evoluția este ireversibilă, iar efectele nu vor întârzia să apară.
Mai este o surpriză ascunsă, anume faptul că și tu ca părinte îți vei dezvolta inteligența emoțională odată cu copilul tău. Și asta te va ajuta să devii o variantă mai bună a ta și să ai o familie împlinită.
Bibliografie
- TIKABOO, URL: https://tikaboo.ro/5-pasi-inteligenta-emotionala-copilul-tau/