Voluntariat

Lapoşi Alexandra Ioana, Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte, elevă clasa a IX-a D, Profesor îndrumător Diaconu Diana Elena

Afirmaţia că resursa cea mai valoroasă a unei organizaţii o constituie membrii ei a devenit un clişeu, cu toate acestea, ea e plină de adevăr. Oamenii din cadrul unei organizaţii trebuie să fie conduşi astfel încât să li se permită să-şi îndeplinească munca şi să-şi valorifice potenţialul spre binele şi dezvoltarea personală şi cea a organizaţiei.

În ultimii ani, numărul ONG-urilor din Romania a crescut vizibil. Astăzi, le întâlnim la tot pasul, purtând diferite denumiri şi acţionând în diverse domenii. Dincolo de teorii şi statistici, munca de voluntariat a devenit o realitate. După cum şi era normal, acest aspect s-a înscris în atenţia publicului, existând diferite păreri cu privire la implicaţiile pozitive sau, dimpotrivă, negative ale fenomenului voluntariatului. Organizaţiile puternice, care lucrează curent pentru un număr impunător de beneficiari, au realizat utilitatea voluntarilor şi îi integrează în toate nivelurile de activitate. Aceşti factori demonstrează că, într-adevăr, voluntarii au devenit o sursă valoroasă.

A face muncă voluntară presupune, teoretic, realizarea unei activităţi fără ca cel ce o îndeplineşte să urmărească o recompensă, de orice natură ar fi ea. Voluntariatul reprezintă, în primul rând, un interes faţă de problemele societăţii sau faţă de una dintre acestea. Desigur, o persoană poate fi preocupată de un anumit aspect al lumii în care trăieşte, dar există o diferenţă între interesul pasiv şi cel activ. A face ceva ca voluntar înseamnă, în primul rând, că îţi pasă de o problemă cu care ceilalţi se confruntă. Munca de voluntariat înseamnă dorinţa de a ajuta, de a face ceva pentru societate, de a o sprijini. Este un semn al implicării în realizarea acelui mai bine pe care îl dorim cu toţii, dar pe care puţini sunt dispuşi să-l transforme în fapt. A face o astfel de muncă echivalează cu renunţarea la pasivitatea tradiţională. Munca de voluntariat o pot face şi membrii organizaţiei, nu doar voluntarii.

Conceptul de voluntariat:
– Voluntariatul contribuie la ameliorarea calităţii vieţii, precum şi la dezvoltarea unei mai mari solidarităţi între oameni.
– Voluntariatul contribuie la o dezvoltare economică şi socială mai echilibrată.
– Voluntariatul oferă posibilitatea de a crea noi profesiuni şi noi locuri de muncă.

El se poate manifesta prin: participarea activă a cetăţenilor la viaţa comunităţii şi a societăţii, mişcare organizată în sânul unei asociaţii,
Reieşind din aceste principii, datoria voluntarului este: să încurajeze angajarea individuală în viaţa comunităţii şi a societăţii, să se angajeze în îndrumarea noilor veniţi, definindu-le responsabilităţile, în funcţie de aptitudinile lor, timpul de care dispun, precum şi de ceea ce-i interesează.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.