Prof. Catrina Luminita Mihaela, Liceul Teoretic Ion Heliade Rădulescu, Targoviste

“Conştiinţa ecologică a responsabilităţii faţă de existenţa altor forme ale vieţii şi pentru calitatea superioară a mediului înconjurător este , în ultimă instanţă , o manifestare esenţială a spiritualităţii umane , un act de cultură , pe care se întemeiază în mod necesar grija faţă de noi înşine.”

Pornind de la acest citat , trebuie să înţelegem că având grijă de natură ,avem grijă de sănătatea noastră.

Natura reprezintă un imens izvor de sănătate. Conform literaturii de specialitate, ecologia este o ştiinţă a cărei bază teoretică s-a dezvoltat şi conturat progresiv, începând cu a doua jumatate a secolului XIX, prin acumulări teoretice şi metodologice proprii, acumulări care au constituit suportul cadru pentru dezvoltarea unor concepte, cunoştinţe şi metode elaborate şi aplicate iniţial într-o gamă largă de discipline aparţinând ştiinţelor naturii, matematice, sociale şi economice (Vădineanu, 1999).

În prezent este o ştiinţă de sine stătătore care integrează atât aspectele „naturale” ale mediului, cât şi mediul social şi economic, de aceea educaţia ecologică trebuie să fie un proces care să înceapă de la vârsta preşcolară, având drept scop prezentarea datelor, a corelaţiilor valorilor, problemelor şi soluţiilor, toate acestea fiind raportate la ecologie, la relaţia om-mediu, omul fiind parte integrantă a mediului (cel social).

Cunoaşterea naturii trezeşte gândirea copilului, contribuie la dezvoltarea capacităţii creatoare, la dezvoltarea vorbirii corecte şi coerente, făcându-l astfel pe copil să mediteze asupra fenomenelor şi corpurilor ce-l inconjoară. Copilului de vârstă preşcolară îi sunt necesare cunoştinţe despre mediu şi ecologie încă de la vârsta preşcolară şi crearea unei atitudini pozitive faţă de acesta, iar cei din jurul lui ar trebui să îi explice pentru a înţeleage şi a respecta modul de păstrare şi de ocrotire a naturii, pentru ca viitorul adult să fie capabil să aplice măsuri de conservare adecvate.

Scopul esenţial al educaţiei ecologice este de a forma bazele unei gândiri şi atitudini centrate pe promovarea unui mediu natural propice vieţii, de a dezvolta spiritul de responsabilitate faţă de natură.

De ce este important să protejăm mediul (natura, biodiversitatea) – deoarece este cea care ne furnizează bunuri, servicii, resurse asigurându-ne suportul vieţii.

Oare cine nu s-a bucurat de aerul proaspăt şi răcoros de la munte sau dintr-o pădure am adunat? Cine nu-şi doreşte ca, aflat zilnic în stresul şi aglomeraţia oraşului, să evadeze măcar câteva clipe în mijlocul naturii?

Pornind de la premisa că ecologia constituie una dintre condiţiile suprevieţuirii speciei umane, educaţia ecologică reprezintă calea de a ajunge, prin cunoaştere, la înţelegerea şi respectarea naturii, a mediului din care facem parte. Este necesar ca preşcolarii să conştientizeze importanţa conservării mediului pentru a aplica tehnici de conservare cât mai adecvate, ei trebuie educaţi pentru lumea de azi. Probabil această lume va fi mai bună când ei vor fi adulţi şi acest lucru doar datorită lor. Pentru aceasta, este necesară crearea unei capacitate de adaptarea a preşcolarilor, fiind atenţi cu ce este în jurul lor şi respectând ceea ce au moştenit ( meiul – suportul vieţii).

Ecologia s-a impus atenţiei generale la diverse paliere ale activităţii sociale. Educaţiei îi revine rolul de a conştientiza generaţiile prezente şi pe cele viitoare, asupra pericolului pe care îl reprezintă intervenţia fară discernământ a omului asupra naturii.

Copiii sunt martori oculari ai transformărilor din viaţa socială, economică, culturală şi din mediul natural. Toate aspectele noi le stârnesc curiozitatea pe care o manifestă prin noianul de întrebari pe care le pun. Adulţii, prin răspunsurile oferite, îi conduc la întelegerea relaţiilor dintre unele fenomene şi rezultatul acestora. Fiecare trebuie să realizeze că problemele mediului sunt ale lumii întregi, ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acţiune negativă a noastră, oricât de insignificantă ar fi, poate să afecteze în mod distructiv natura.

Semnalele de alarmă lansate de specialişti, explicaţiile şi statisticile întocmite de aceştia au un rol incontestabil, dar pentru implicarea şi actiunea eficientă de formare în sens ecologic se ajunge prin sensibilizare şi prin antrenarea componentelor afective şi volitive ale copiilor.

Prin participarea tuturor factorilor educativi : şcoală, familie, comunitate, mass- media etc., la realizarea acestor intenţii, copilul înţelege mai bine efectele pe care le are un comportament neorespunzător asupra mediului. Mediul în care îşi desfaşoară activitatea copilul constituie un prilej permanent de influenţare a acestuia, dându-i posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru el, de a descoperi lucruri care îi stârnesc curiozitatea, dorinţa de a le întelege şi de a le cunoaşte mai bine . Prin educaţia ecologică se urmăreste insuflarea respectului faţă de natură, formarea unor deprinderi de protejare a mediului în toate ipostazele sale.

Efectele acţiunii noastre se întorc întocmai ca un bumerang. Să încercăm să fim mai sensibili la tot ce ne înconjoară, să încercăm să fim altruişti! Puţinul pe care îl putem noi face pentru natură ne va fi răsplătit înzecit, deoarece primim înapoi SĂNĂTATE!

Studierea mediului (naturii) de către copii, presupune perceperea unitară a aspectelor biologice, fizice, chimice, sociale, economice, culturale şi tehnologice. Educatia acţionează şi în scopul dirijării şi facilitării acestei percepţii, în raport cu vârsta copiilor şi cu nivelul lor de dezvoltare.

Obiectivul principal al educaţiei privind mediul este acela de a oferi fiecărui individ, posibilitatea de a manifesta o atitudine personală, responsabilă faţă de mediul în care trăieşte. Prin activităţile desfăşurate cu copiii aceştia trebuie să înţeleagă că problemele mediului sunt ale lumii întregi. Orice prilej oferit de activităţile din scoala sau în afara ei (excursii, DVD-uri emisiuni T.V., etc.,) desfăşurate într-o atmosferă creativă, relaxantă şi permisivă, prin sensibilizarea şi antrenarea componentelor afective şi volitive duce la o educare în sens ecologic a elevilor, dezvoltându-le dragostea şi respectul pentru natură şi potenţându-le dorinţa de a o ocroti. Natura este un imens izvor de resurse pentru om, atât din punct de vedere material cât şi spiritual. În consecinţă, cunoaşterea necesităţii şi importanţei ocrotirii naturii precum şi conservarea biodiversităţii constituie un obiectiv central al educaţiei ecologice şi se impune a fi, practic, un obiectiv central al întregii omeniri

Întotdeauna oamenii au fost fascinaţi de frumuseţea naturii, de culorile de apus de soare sau de haosul unei furtuni şi au fost inspiraţi de a descrie minunile pe care le-au simţit în jurul lor. Privind natura, ne dăm seama că suntem parte integrantă a ei.

O problemă acută a civilizaţiei actuale o constituie protecţia mediului, a naturii, deoarece omenirea se confruntă cu o mare problemă declanşată odată cu aplicarea tehnologiilor industriale, ceea ce a condus la apariţia multiplelor efecte negative la nivelul naturii şi implicit a existenţei umane.

Trebuie să luptăm pentru o natură frumoasă, curată şi sănătoasă pentru că de sănătatea ei depinde sănătatea noastră, a copiilor noştri, a generaţiilor viitoare. Atitudinile şi comportamentul nostru în raport cu tot ceea ce ne înconjură se formează încă din momentul în care ne naştem. Mai întâi părinţii noştri sunt cei care încearcă să ne familiarizeze cu normele şi valorile morale, acest lucru fiind continuat de către educatoare atunci când copiii urmează grădiniţa, apoi de către învăţătoare, profesori.

Copiii trebuie educaţi să iubească, să ocrotească natura şi să trăiască in armonie cu ea. Ei trebuie să ştie ca orice copac plantat înseamnă o gura de aer proaspăt si o încercare infima de a reechilibra ecosistemul.

Dar oare ce este educaţia ecologică? În ce constă? Cum se manifestă? Ce presupune? Care este scopul ei ?

Educaţia ecologică constituie un proces de recunoaştere a valorilor şi de înţelegere a conceptelor, cu scopul formării şi dezvoltării atitudinilor, deprinderilor necesare interrelaţiilor ecosistemice dintre om şi natura, studiază influenţa activităţilor umane asupra mediului înconjurător.

Educaţia ecologică presupune formarea unui comportament corect faţă de mediul ambiant cât şi o implicare activă în ceea ce priveşte procesele de mediu. Chiar şi Democrit spunea:”Natura şi educaţia sunt asemănătoare, căci educaţia îl transformă pe om şi, prin această transformare, creează natura „. De aici rezultă că noi, oamenii, avem natura pe care o cultivăm. Dacă o ocrotim, aceasta va fi « înfloritoare«. În schimb, dacă nu o ocrotim, aceasta va pieri.

Scopul educaţiei ecologice este acela de a îmbunătăţi viaţa prin asigurarea cunoştinţelor si valorilor necesare copiilor pentru a-şi asuma o anumită răspundere faţă de mediu, o răspundere de menţinere a acestuia, de a crea atitudini pozitive faţă de mediul înconjurător.

Înţelegerea natrurii inconjuratoare reprezintă relaţia om-mediu natural, determinată de factori precum forţe naturale şi sociale. Grija faţă de mediu este componenta esenţială a dezvoltării morale, sociale, culturale şi spirituale. Copiii trebuie să se familiarizeze de la cea mai fragedă vârstă cu aceasta. Dar pentru a dezvolta copiilor capacitatea de a lua decizii în ceea ce priveşte educaţia ecologică, este nevoie de o dezvoltare a principalelor noţiuni despre ecologie.

Obiectivele educatiei ecologice sunt imbunătăţirea şi menţinerea calităţii vieţii, informarea elevilor despre mediu, invăţarea unor deprinderi care reduc impactul negativ asupra mediului, creşterea dorinţei de a ocroti natura.

Oricine poate deveni un prieten al naturii, dar pentru aceasta el trebuie să o cunoască, să o respecte, să o înţeleagă şi să o ocrotească. Natura are nevoie de prieteni aşa cum şi noi avem nevoie de prieteni. Dragostea pentru natură poate fi declanşată la orice vârstă .

Haideţi deci să ajutăm impreună natura să-şi ducă viaţa cât mai curat. Iar dacă in fiecare oraş sau sat din toata lumea copiii ar invaţa să ocrotească natura, atunci am favoriza mediul si am da o şansa Pământului.

BIBLIOGRAFIE:

1. Daniela Petre,Ana Ivan, Elisabeta Roman, 2007, „ Proiete tematice privind activităţile de educaţie ecologică”, Editura Tiparg
2. Preda Viorica, 2000, Educaţie pentru ştiinţă, Editura Compania, Bucureşti,
3. Vădineanu Angheluţă, 1998, Dezvoltare durabilă: teorie şi practică, Vol I, Editura Universităţii din Bucureşti