Crîșmariu Doina, profesor, Școala Gimnazială Hamburg, București
Ursache Anișoara, profesor, Școala  Gimnazială Nr. 81, București

De-a lungul secolelor, gândirea umană a fost atinsă deseori de aripa geniului, accelerând mersul înainte al societății. Dacă ne referim doar la istoria comunicării, se pot identifica cu ușurință trei mari evenimente care au influențat profund modul în care oamenii își împărtășesc idei, experiențe, sentimente : apariția scrierii, introducerea tiparului și apariția internetului. Fiecare dintre ele a  reprezentat o victorie asupra spațiului și a timpului, a legat mai strâns omenirea, remodelând întreaga gândire și comunicare. În mod evident, nicio altă tehnologie nu a avut vreodată un efect atât de profund și de rapid asupra societății precum internetul.  Mediul de afaceri, publicitatea, divertismentul, toate activitățile umane au fost reconfigurate, ca urmare nici educația nu a putut ignora avantajele oferite de această uriașă forță.

Pedagogia se află într-o continuă căutare de soluţii de proiectare curriculară şi  de sisteme de formare care să facă posibilă mai multă acţiune şi interacţiune în învăţare, respingând hotărât posibilitatea ca educația să fie asociată doar cu ascultarea, memorarea, transcrierea. În schimb, se pune accent pe construcţie individuală sau colectivă a noului, pe informare, interacţiune, schimburi intelectuale, sociale şi afective. Inițial, computerul a fost utilizat în modelul învăţării programate iniţiat de B.F. Skinner, model care îşi propunea controlul de către profesor asupra a ceea ce se învaţă şi cum se învaţă. Astăzi, e-learningul –învățarea electronică- pare să fie o alternativă care şi-a validat deja potenţialul pedagogic, situându-l pe cel care învaţă în centrul procesului didactic.

Învăţarea electronică (e-learning) este o formă interactivă şi cvasiautonomă de acces la cunoaştere fără medierea profesorului (doar cu ghidarea lui), bazată pe demersuri cvasiautonome de informare şi de prelucrare a informaţiilor, pe o învăţare în ritm propriu, realizată, practic, prin observare, experimentare şi descoperire, graţie utilizării computerului conectat la Internet şi multimedia. Ea se poate realiza fie individual, fie în cadrul unor sisteme de activitate şi învăţare colaborative şi în ambele cazuri permite atingerea de obiective educaţionale corespunzătoare unor niveluri taxonomice înalte.(Mușata-Dacia Bocoș, Instruirea interactivă)  Descris ca o confederaţie de mii de calculatoare care aparţin unor diferite sectoare ale societăţii: educaţie, afaceri, guvern, armată, mass-media (Gotesman, 2001, p. 24), Internetul a schimbat total condițiile în care se desfășoară educația în zilele noastre, oferind o largă deschidere către cunoaștere și comunicare, permițând unui număr mare de utilizatori accesul la materiale multimedia interactive (transmiterea simultană, prin intermediul ecranelor calculatoarelor de text, grafică, programe software, animaţii, fișiere video, audio, precum şi programe de realitate virtuală).

Această modalitate de formare a educabilului nu doar facilitează accesul la informație, ci, mai ales, permite manifestarea interacțiunilor, a schimburilor între subiecții cunoașterii. Este cea mai spectaculoasă formă de instruire, care  facilitează angajarea cognitivă activă a elevului, într-o perspectivă constructivistă, solicitând și dezvoltând deprinderile sale de căutare, de selectare şi procesare a informaţiei, de analiză şi comparare, de surprindere a esenţialului. Astfel, sarcinile profesorului, care trebuie să asigure bunul mers al acestui tip de învățare autodirijată și cooperativă,  nu se reduc, ci, din contră, sporesc. Activitatea profesorului nu constă doar în selectarea informațiilor și  transpunerea lor pe internet, ci presupune un anumit tip de interactivitate cu elevii  prin discuţii, dezbateri care pot avea loc în spațiul real sau virtual.

Învățarea bazată pe aplicații multimedia se bucură de popularitate, avantajele oferite fiind incontestabile. Iată câteva dintre acestea:

• permite realizarea unei educaţii multimodale, adaptate diferitelor profiluri intelectuale ale elevilor, în consens cu Teoria Inteligenţelor Multiple;
• computerul, prin posibilităţile de explorare pe care le propune, permite formarea unui sistem coerent de reprezentări corecte; aceşti paşi intuitivi vor conduce la formarea strategiilor reflexive care vor sta la baza cunoaşterii obiective; (Mușata-Dacia Bocoș, 2013, p.213)
• elevul are posibilitatea de a explora o lume reală, dar şi una virtuală. Din acest punct de vedere, Internetul deschide un nou spaţiu activităţii, cel al virtualităţii (în lumea actelor şi a evenimentelor, dar şi a obiectelor, a lucrurilor); adică un spaţiu al simulării care permite elevilor şi studenţilor să depăşească limitele impuse de realul imediat şi să ajungă în imaginar, în trecut sau în viitor (să refacă, de exemplu, un oraş demult dispărut sau să construiască un edificiu înainte ca el să existe). Internetul nu face decât să crească aceste posibilităţi, să multiplice ocaziile imaginare ale celor care îl întrebuinţează; să facă să crească posibilităţile de manifestare a imaginaţiei, a creativităţii, a anticipaţiilor rezolutive; (Ioan Cerghit, 2006, p.123)

Utilizat în scopul dezvoltării competențelor de comunicare și lectură, de exemplu, Internetul poate fi un ajutor prețios al profesorului de limbă și literatură română.  Misiunea principală a acestuia  este de a-i îndruma pe elevi să exploreze bogăția  textelor literare sau nonliterare, să descopere relația lor cu alte texte și contextul cultural în care au fost create. Profesorul poate realiza, împreună cu elevii,  un website care să găzduiască texte ale autorilor studiați, fișiere video (ecranizări ale operelor, documentare), fișiere audio (fragmente în lectura autorilor), teste și activități interactive. Astfel, elevii au posibilitatea de a accesa materialele multimedia în propriul ritm, pot adăuga întrebări sau răspunsuri la întrebări ale altor utilizatori, pot propune noi activități de învățare, pot realiza recenzii sau pot posta propriile creații. Paginile virtuale ar putea conține rubrici ca ”Scriitorul lunii”, ”Cărțile copilăriei”, ”Și noi suntem scriitori”, ”Cartea și filmul”, moderate de echipe de elevi. (anexa) Un astfel de website, pe lângă faptul că presupune imaginație, abilități creatoare, reprezintă o modalitate de a stimula interesul pentru lectură ,  plăcerea de a citi, gândirea autonomă, reflexivă şi critică, bucuria muncii în echipă.                                                                     De asemenea, aplicaţiile multimedia se pot integra în toate etapele activităţilor didactice, servind unor scopuri diverse: la începutul secvenţelor de formare (pentru a-i sensibiliza pe elevi
pentru activitate), pe parcursul lor (pentru a-i sprijini în dobândirea şi descoperirea de cunoştinţe, abilităţi, capacităţi, competenţe etc., în fixarea, aplicarea şi operaţionalizarea lor), în dezbaterea unor studii de caz (ca suport al discuţiilor), la finalul secvenţelor de formare (pentru a sprijini consolidarea achiziţiilor elevilor, evaluarea şi autoevaluarea acestora etc.).

Deși sunt de apreciat avantajele învățării cu sprijinul aplicațiilor multimedia, nu trebuie neglijate nici fenomenele influențate de utilizarea calculatorului precum adicția sau izolarea socială. Acestea pot fi însă simplu evitate, dacă se ține seama de câteva recomandări ale cercetătorilor:

• nu creaţi situaţii de învăţare bazate exclusiv pe computer; individualizarea excesivă a învăţării duce la izolarea copilului de climatul psihosocial;
• nu segmentaţi prea mult materialul de învăţat; se poate ivi situaţia învăţării în salturi sau a atomizării informaţiei;
• nu dirijaţi excesiv, pas cu pas învăţarea, inhibând astfel dezvoltarea creativităţii copilului.

Este de dorit ca secvenţa de învăţare multimedia să fie programată atent, stabilind clar obiectivul   sau obiectivele operaţionale urmărite şi întreaga strategie didactică utilizată:

• modalitatea concretă de personalizare a traseului elevilor şi de acordare a ajutorului de care aceştia au nevoie: prezentarea interactivă de cuvinte, sunete, imagini, animaţie, alegerea de către elev a surselor de informaţii şi construirea propriului program de învăţare;
• sistemul de metode şi procedee didactice;
• sistemul resurselor curriculare necesare;
• strategia de evaluare şi autoevaluare.

Asiguraţi-vă că elevii cunosc foarte bine obiectivul operaţional pe care îl au de urmărit, astfel încât să poată valorifica eficient sursele de documentare şi să reţină din acestea informaţiile esenţiale, pentru a nu se „pierde” în încrengătura activităţii lor şi pentru a nu se risipi incoerent printre informaţii mai mult sau mai puţin relevante, punându-şi piedici în calea propriei învăţări raţionale. (Mușata-Dacia Bocoș, 2013, p.400)

Așadar, astăzi, mai mult decât oricând, se face simțită nevoia ca educatorii să  exploreze posibilitățile de învățare multimodale pe care tehnologia și internetul le oferă. Astfel, creşte responsabilitatea de învăţare din partea elevului, cointeresat în propria formare, iar profesorul devine ghid și facilitator, în loc să fie perceput ca singurul furnizor de cunoaștere.

Bibliografie

• Bocoș Mușata-Dacia, Instruirea interactivă, Iași, Polirom, 2013.
• Cerghit Ioan, Metode de învățământ, Iași, Polirom, 2006.
• Pânișoară Georgeta (coord.), Psihologia copilului modern, Iași, Polirom, 2011.